Despre

Asociația MayaVet

Asociația MayaVet s-a născut dintr-o nevoie reală și dintr-o iubire profundă pentru animale. Fondată de Adela Zafiu și Răzvan Sbirn – doi oameni care trăiesc zi de zi alături de suferințele și bucuriile animalelor – asociația este o inițiativă dedicată exclusiv ajutorului medical veterinar pentru cazurile care nu își pot permite tratamentele de bază sau intervențiile salvatoare.

Suntem diferiți de majoritatea organizațiilor de protecție a animalelor: nu ne ocupăm de adopții, plasamente sau foster, ci ne concentrăm toate resursele pe ceea ce știm să facem cel mai bine – să oferim îngrijire medicală corectă și responsabilă pentru animalele aflate în nevoie.

Misiunea noastră

Să reducem suferința animalelor cauzată de lipsa accesului la servicii veterinare, oferind sprijin concret, rapid și profesionist celor care au cea mai mare nevoie – fie că vorbim de animale de pe stradă, fie că sunt în grija unor oameni fără posibilități.

Viziunea noastră

Visăm la o lume în care niciun animal nu este privat de îngrijirea medicală doar pentru că „nu există bani”. O lume în care ajutorul nu înseamnă doar salvare temporară, ci șansa reală la o viață sănătoasă și demnă.

Cine suntem?

Adela Zafiu, medic veterinar cu o vastă experiență clinică și o inimă dedicată fiecărui caz în parte, și Răzvan Sbirn, omul de marketing si din spatele organizării și susținerii acestei misiuni, formează echipa de bază a asociației. Împreună, lucrează pentru a transforma fiecare gest de empatie într-un ajutor concret, acolo unde contează cel mai mult.